DECEMBRIE 2009

Decembristica

La iniţiativa Centrului Cultural Francez din Timişoara, manifestarea intitulată generic SurExpositions/SupraExpuneri, a ajuns la ediţia a cincea, transformându-se deja în tradiţie. Găzduită de Muzeul de Artă, manifestarea expoziţională îngrijită de curatoarea Anne-Karine Péret – fondatoare şi directoare a Espace29 din Bordeaux – ne propune cinci fotografi. Cristian Crisbăşan (România): The Emoticon Woman – un contrast săgetător între plăcuta privire al nudului feminin ca manechin natural şi capul ei de păpuşă înfrumuseţată artificial, supradimensionată. Charlie Devier şi William Acin (Franţa): Charliewiliam şi La graniţa visurilor noastre – două teme diferite: prima, un dialog imaginar cu anumite obiecte; cealaltă, o re-aşezare ironică a stelelor de pe drapelul UE precum poziţia astrelor. Hervé Samzun şi William Acin (Franţa): William William – cu un omniprezent atotştiutor-personaj-erou, o prezenţă înconjurătoare prin tondo-uri. Şi nu ultimul, Lukasz Panko (Polonia): Rebusiki – cu scene domestice din viaţa de familie, metamorfozate reciproc prin contradicţia a două clipe de genul „dute-vino”. În paralel, au avut loc o serie de conferinţe susţinute de francezii A.K. Péret, Eric Vincent, şi nocturnele semnate de Tomek Ducki (Ungaria-Polonia) şi de grupul Multiflex (Serbia).



O expoziţie în tandem la Galeria Helios, cu Sorin Iosub şi Rafael Mateiaş. Doi pictori cu acelaşi exerciţiu ideatic, definit de elemente compoziţionale abundente, însă complementari prin modul de receptare vizuală. Iosub trebuie privit din apropiere: detalii figurative aidoma celor ale lui Hyeronimus Bosch, năvălesc peste pânze ca o viermuială perpetuuă. Brusc, ele dispar în singurătatea câtorva portrete cu tentă ironică, din care se detaşează Semela îndrăgostită – o aluzie onirică spre Frida Kahlo. Mateiaş trebuie privit din depărtare: totul se întâmplă într-un singur eveniment planat deasupra lui, cu unul sau cel mult două elemente figurative de dimensiuni mari – Visul Centaurului, dar pulverizat de mişcarea zonelor cromatice ce amintesc de viziunea picturală premergătoare cubismului, comparabil la Cézanne. La baza lucrărilor din expoziţie stau forme şi culori aflate într-un vârtej baroc al dezordini atent rânduite.



Sculptoriţa Nada Stojici expune, la Galeria Calina, Metaforme, titlu provizoriu după un dialog nesincronizat purtat între artistă şi Emil Moldovan... sau subtilul cu dublu înţeles ajutat de calamburul metafore=metaforme. Întregul concept expoziţional este structurat pe comparaţia a două formule de prezentare: materialitatea bronzului, din care se detaşează perfecţiunea sferei ca impact vizual, respectiv materialitatea lemnului, cu echilibrul pătratului. Reţin atenţiei lucrările din urmă: dispunerea a zeci de mici pătrate cu diferite înăţimi-adâncimi alăturate între ele, până la construcţia unui cub cu porţiuni detaşabile, micile module putând fi manevrate. Jocul compunerilor a dus mai departe la obţinerea lucrării monumentale expuse parietal – Timp. Cuvântul-obiect reprezentat de cuvântul-imagine, capătă forma unui câmp al eternităţii (ori metaforma printr-o posibilă comparaţie cu pixelii digitali) aşa cum spirala timpului se tot continuă iar unii aleargă în urma destinului...



Cosmin Drulă ne propune un Schimb de gânduri la Galeria Papillon Café, în două variante: unul colectiv, prin decupajul unor pătrate de mici dimensiuni, recompuse ulterior precum o clădire cu numeroase ferestre toate deschise. Folosind tehnica monotipiei în alb şi negru, grafiile prezintă în marea lor majoritate personaje schiţate rapid. Ori diferite forme spontane ce pot fi asociate unui zumzet uniform atunci când toată lumea vorbeşte. Folosind aceaşi tehnică de decupaj recompus, cealaltă variantă o reprezintă dialogul a două portrete în jurul cărora sunt interpuse în alcătuiri aleatorii, dezinvoltura comunicării cu gânduri intime.



Pe simezele librăriei Cărtureşti-Unirii, o expoziţie semnată de Mircea Popescu. Stăpânind cu acurateţe inciziile specifice tehnicii linogravurii, lucrările sunt dominate de prezenţa portretului obţinut prin linii (albe şi negre) învolburate între ele. Aici faţa umană pare a purta măşti purtate în paralel sau una peste alta, până la apariţia non-figurativului, precum un labirint cu panglici. Sau redus într-un ansamblu fusiform, către abstract. Atmosfera generală este asemănătoare unui expresionism ponderat, caracteristic fiind redarea gurii personajelor, când închisă, când deschisă, aşa cum durerea poate fi receptată în ambele cazuri, în tăcere sau însoţită de un urlet.




Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45 – 8 decembrie 2009

NOIEMBRIE 2009

Pictura românească modernă

În perioada 6 octombrie - 1 noiembrie 2009, a avut loc o expoziţie în (avan)premieră: Pictura românească modernă din colecţia Muzeului de Artă din Timişoara, cu doar o parte din ansamblul ei. Alcătuită la început prin diverse donaţii sau achiziţii din perioada interbelică, mai târziu baza colecţiei se consolidează după anul 1960 când, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România (vechea denumire a actualului Muzeu Naţional de Artă din România) efectuază o serie de transferuri îndreptate către principalele instituţii muzeale, cu scopul re-prezentării artei româneşti pe cuprinsul întregii ţări. Printre oraşe fiind inclusă, desigur, şi capitala Banatului. O parte din lucrările documentate la Timişoara au cunoscut calea anumitor expoziţii naţionale itinerante, însă majoritatea picturilor din expoziţia amintită adineauri au rămas în depozit, cu patina uitării şi suferinţa întunericului... până acum.
Curatoarea Ramona Orban structurează simezele precum o lecţie deschisă despre istoria, stilistica şi transformările picturii româneşti, pe durata unui secol (1850-1967). Pornind de la reprezentările stilurilor academice şi neoclasice, continuând cu libertatea luminii din plein-air-ul barbizonian sau a impresionismului, generaţia de artişti români ai secolului XX asimilează prin limbaj propriu, caracteristicile fovismului, cubismului sau expresionismului, neuitând de filonul lor autohton decorativ. Tematica cuprinde portrete, odalisce, compoziţii istorice şi mitologice, alegorii revoluţionare, scene de gen şi peisaje, tradiţionale, citadine sau marine.
Surprinzătoare expoziţie, prin recuperarea memoriei şi o târzie premieră în faţa publicului timişorean. Având un parcurs îndelungat prin hăţişul renovărilor Palatului Baroc... căci picturile trec iarăşi prin vama tristeţii spre depozitul umbrit... bucuria vizionării lor actuale va schimba – cu siguranţă într-un viitor apropiat, odată cu finalizarea lucrărilor la Muzeu – respectul faţă de primii maeştrii români, moderni: Constantin Lecca, Sava Henţia, Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman, Frederik Stork, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser, Francisc Şirato, Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Jean A. Steriadi, Rudolf Schwaitzer-Cumpăna, Rodica Maniu, Ion Teodorescu Sion, Marius Bunescu, Letiţia Lucaşevici, Ctin Dumitru Stahi, Lucian Grigorescu, Henri Catargi, Octav Băncilă, Dumitru Ghiaţă, Ion Popescu Negreni, Aurel Ciupe, Albert Krausz, Mişu Pop, Octavian Angheluţă, Adam Bălţatu, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Gore Mircescu, Leon A. Biju.

NOIEMBRIE 2009

Zodii autumnale în arta plastică timişoreană


Galeria Helios a găzduit expoziţia De Magister – In memoriam Peter Jecza, un omagiu din partea discipolilor adresat cunoscutului artist, nu demult plecat dintre noi. Sunt expuse sculpturi semnate de: Horia Bojin, Delia Corban, Denisa Curte, Corina Holhoş, Remus Irimescu, Gabriel şi Ştefan Kelemen, Ciprian Lauko, Linda Menczel, Cosmin Moldovan, Miruna Moraru, Slavenca Petre, Bogdan Raţă, Ligia Seculici, Florin Sidău, Nada Stojici, Anca Şerban, Tamas Attila, Marius Tănase, Laura Teculescu şi Rudolf Varna, fiecare în direcţia sa artistică dar înconjuraţi toţi de simeza galeriei cu fotografii ale maestrului aflat în diferite ipostaze de lucru, în atelierul său, ca o friză a eternităţii.

I Love Bach este declaraţia lui Ciprian Ciuclea, la Galeria Calina. Conceptul expoziţiei preia resursele unor termeni clasici, cu dorinţa sintezei sincretice şi evoluţia experimentului contemporan. În varianta explicită a simezelor, metamorfoza vizuală propune un anumit tip de exerciţiu al gândirii cu memorie auditivă: valul diversiunii – şi apariţia compozitorului după plecarea ultimului vagon de metrou; valurile „scrieriilor” grafice – transpuse mecanic de ritmul cardiac al artistului expozant, un subtil transfer psihologic al artei aflat între simţirea trecutului şi identificarea prezentului; şi valurile hârtiei transparente – precum plutirea imaculată a aripilor printre nori... Pentru că ocean trebuia să-i fie numele, şi nu pârâu (bach = pârâu, în germană), sub aceste unduiri ale sunetului, profunzimea devine sinonimul atemporalităţii.

O expoziţie la Clubul de Artă Iulia, Ludic şi simbol, autoare Consuela Grigorescu. Dominate de tehnicile gravurii în metal (aquaforte-aquatinta) sau de tehnici mixte, Spaţiile graficianei sunt definite de organizarea formelor geometrice de bază – triunghi, pătrat, cerc – cu sugestia unui joc de puzzle tridimensional aleatoriu, abstract şi cromatici terestre. Prin fundalul aerisit al compoziţiiilor, elementele se încadrează între imaginaţia artei minimale, iar prin colaj, în alcătuirea percepţiei constructiviste.




La Galeria Jecza, un debut în pictură, autor Daniel Brici (Reşiţa), cu Poveşti din drum. Caracteristic instantaneelor fotografice, lucrările descriu portrete de copiii întâlniţi de-a lungul mărginimilor urbane, cu opţiunea autorului de partea idilică a vieţii. Spontaneitatea este temperată de claritatea conturului anatomic, ca un şablon, cu suprafeţe cromatice acoperite fragmentar. Sociologic – o altă înţelegere tematică – personajele sunt aşezate peste un fundal imponderabil, alb, acolo unde nu se vede deloc oraşul ori potenţialul evolutiv. Încadrată tendinţelor generale de reactualizare a artei realiste, bucuria clipei din privirile celor mici trădează amărăciunea periferiei pustii, odată cu plecarea artistului.




La Galeria Pygmalion, Gianina Săvescu expune Structuri cromatice. Picturile artistei sunt preponderent inspirate de elemente vegetale, împărţite fiind între compoziţii abstracte şi/sau decorative, cu sugestia ambientală a figurativului. Flori, fructe, copaci, naturi statice sau peisaje aflate în construcţia dezinvoltă al gestului dar şi al amestecurilor cromatice păstoase, expesioniste, unde roşul este tutelar, sunt caracteristicile generale ale expoziţiei.



La Muzeul de Artă o expoziţie de sculptură în lemn, semnată de Bata Marianov, cu titlul generic Snopul. Lucrările sunt dispuse în forme şi dimensiuni monumentale, având ca fundament ideatic un înţeles personal asupra vieţii. Atractivă este construcţia filosofică a Muşcăturii în Fructul Oprit – mărul, ca simbol al eternei transformări din perspectiva aspiraţiei către infinit, însoţită de un film şi o serie de desene colorate ale forţelor fizice asupra tentaţiei. O altă temă, Spaţiul odihnei Mioritice, reprezintă structuri cubice imense, în interiorul cărora stau suspendate alte sculpturi mai mici. În continuare, Hambar de Sori, Scară pentru îngeri, Mater Lucia, Ultimul altar ş.a. sunt tot atâtea idei ce au ca filon credinţa arhaică a elementelor naturii, stilizate, caracteristic cugetării sau preocupările rurale temeinice.



Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45 – 3 noiembrie 2009



În continuare la Galeria Calina, Ugron Réka expune Plastic People. Lipsit de stări contemplative, Spaţiul de închiriat aferent oricărei vitrine, ca substitut al dorinţelor adeseori neîndeplinite, reprezintă locul ideal de pelerinaj consumptibil după prima uzură a mărfii cumpărate. Ansamblul expoziţional general este populat de manechine silfide, ca prototip al frumuseţii feminine absolute. Realizate într-un registru cu termeni asociaţi la real-prezent – Pompea, sau ironie-simbol – Best form, ori publicitar-decorativ – Îngerii invadează magazinele, iar prin intermediul prelu(cr)ării digitale, perfecţiunea clişeului feminin din Unique aminteşte de clonele Marilyn Monroe ale lui Andy Warhol (pop art). În subsidiar, prezenţa manechinului are drept rezultat final efemerul, epuizarea şi parţial eroticul, totul la preţ ieftin.

OCTOMBRIE 2009

Între real şi oniric

Un prea-plin sentiment de călătorii Între real şi oniric, cu artistul Ciprian Radovan, la Muzeul de Artă. Cuvintele cursive pot fi scrise şi cu penelul îmbibat în culori nuanţate. Pictorul, semnatar şi al unor apreciate comentarii plastice, cunoaşte prea-bine virgula dintre cele două lumi, părăsind-o voit în favoarea expoziţiei retrospective actuale. (Dez)legarea emblematică dintre ele o face pustietatea imensei Câmpii (1978) cu un singur copac, reprezentat integral precum o umbră-şablon peste suprafaţa pământului şi nu al cerului, cum ar fi normal. Aflat undeva la limita dintre cer şi pământ, între perspectiva geometrică şi cea plonjată, aeriană, autorul creează halucinaţii... Aici, mai mult decât realul şi oniricul din întreaga sumă a lucrărilor expuse, conceptul existenţei în sine dar şi al sinelui cere tihnă privirii, virgula dintre cele două lumi sensibile şi complementare.



O expoziţie cu tuşe în verde, Eco, semnată de Sorin Oncu (Serbia), la Galeria Calina. Fundalul expunerii este cenuşiul albului murdărit de obiectele uzuale în urma îndeletnicirile sociale şi consum divers, apoi transformate ca simboluri subliminale expectative, cu excepţia fumului abundent din Suffocate for comfort. Există o tendinţă spadasină spre ironic – prin timide anunţuri dadaiste – însă ea este generată mai mult de o experienţă particulară, fără identificarea directă a sursei poluante. Oricum, cine nu (se) simte, nu (se) vede ruşinat, apoi pierdut cu capul plecat... Dealtfel intensitatea sarcasmului este reprezentată prin etalarea alandala al ochelarilor cu oculari opaci verzii, peste un alb impecabil, apropiată ready-made-ului - Green tinted eyeglasses. Duelul orb purtat între bun simţ şi cotidian este cât se poate de virtual, ca folosirea coşului de gunoi...



Ca un copil deţinător al unei îndelungate experienţe asupra senectuţii profunde, dar nicidecum îmbătrânit, Adrian Samson (Deva) este prezent, la Galeria Helios, cu Palimpsestele memoriei. Realizată într-o tehnică mixtă, textura din majoritatea lucrărilor este obţinută prin reveniri cromatice spontane, vibrante, asemănătoare dripping-ului, până la creearea unor suprafeţe asemănătoare basoreliefului. Asocierea straturilor de grosimi diferite, uneori transparente, cu cele ale memoriei, este evidentă, iar reperele temporale, titlurilor (Amintiri din copilărie, Fereastră ş.a.). Picturile, încadrate în registrul unui expresionist-abstract, sunt temperate de un figurativ ingenuu, liniştitor, unde o casă, un ochi, o pasăre sau portretul unui prieten imaginar, creează o poveste întinsă cât vârsta copilăriei.



Ani Zece la Galeria Pygmalion, cu o parte din graficienii absolvenţi ai Facultăţii de Arte Timişoara – promoţia 1999: Bájko Attila, Csillag István, Fazakasz Barna, Ioan Indru, Silviu Nopcea, atunci sub îndrumarea actualului decan al Facultăţii de Arte şi Design, Adriana Lucaciu. Cu rare excepţii şi contrar unei aşteptări clasic-pedagogice, majoritatea lucrărilor sunt dominate de culoare. Totuşi, trăsătura caracteristică este dată de limpezimea limbajului grafic bine construit. Comform ordinii alfabetice de mai sus – personaje desenate doar prin contur contorsionat, expresionist; rânduri scrise dintr-o carte încă netipărită; detalii din portrete monumentale, fantastice; violoncele lipsite de arcuşuri, dar cu ecoul unor acorduri cromatice sensibile; singurătatera peştelui de prin hărţi învechite, cu oceane... adunate toate în jurul încăperilor cu personaje chircite, semnate de profesoara îndrumătoare – expoziţia Zece reprezintă bucuria revederii într-un moment jubiliar.



Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45
6 octombrie 2009

OCTOMBRIE 2009

Europa în caricaturi
O sinteză narativă prin imagini, la Centrul Cultural Francez Timişoara: Europa în caricaturi – Trei secole de istorie ilustrate în desene de presă. Caricatura (din cuvântul italian caricare = a exagera, a şarja) într-un sens mai larg, se referă la reprezentarea efectelor comice obţinute în urma observării deformaţiilor fizice – portretul caricatural; ori la receptarea situaţilor ridicole – desenul satiric; ambele, cu dorinţa imitaţiei nereuşite asupra subiectului original. Ca expresie artistică, ea poate fi identificată încă din perioada antică – de la manuscrisele egiptene, peste unele decoraţii ceramice greceşti, la picturile murale romane – apoi în decoraţiunile catedralelor din Evul Mediu, sau în studiile de fizionomie ale cunoscutelor capricii semnate de Leonardo da Vinci. Dezvoltarea ca gen începe odată cu Revoluţia franceză din 1789. Cu rol important în evoluţia presei, deopotrivă şi a artelor plastice, tehnica gravurii litografice, descoperită de germanul Aloys Senefelder, în anul 1796, facilitează reproducerea imaginii într-un tiraj cât mai mare. Peste şase ani, litografia este introdusă în Franţa, iar numărul jurnalelor începe să crească simţitor. După anul 1881, dintr-un total de 3800 de ziare franceze, 250 de titluri aparţin jurnalelor de satiră. Ulterior, indiferent de direcţia publicaţiilor mondiale, fiecare număr apărut conţine cel puţin o imagine caricaturală alăturată, sau sub formă de substitut, articolului de fond principal. Un bon dessin vaut mieux qu’un long discours... O imagine face cât o mie de cuvinte (Le guide du dessin de presse – Histoire de la caricature politique française, Françoise Forcardell, Editura Syros/Alternatives,  Paris, 1989, p. 91).

Expoziţia este realizată cu sprijinul Fundaţiei Robert Schuman (politician francez, unul dintre fondatorii Uniunii Europene prin Declaraţia care-i poartă numele – 9 mai 1950), prin postere de mari dimensiuni. Metamorfozată continuu de revoluţii sociale şi naţionale, de crize sau războaie, schimbările bătrânului continent petrecute în perioada ultimelor trei secole nu au avut cum scăpa observaţiilor acide ale caricaturiştilor din fiecare perioadă. Invitând spre plăcerea vizionării planşelor, am să enumăr doar denumirile unor cunoscute ziare sau reviste, precum şi numele unor artişti-jurnalişti... În perioada 1789-1914 – La Caricature (1830-1843, primul titlu satiric cu puternic impact social), urmat de Le Charivari, L’Actualité, Simplicissimus – cu James Gillray, Honoré Daumier (considerat primul dintre cei mai apreciaţi caricaturişti) şi Faustin. Între anii 1914-1945 – Simplicissimus, Kladderadatsch, Ulk, Daily Herald – cu Louise Raemaekerss şi Rolf Roth. În fine, după anul 1947 – Ulenspiegel, Le Cri de la France de Paris, Tägliche Rundshau, Le Monde, Le Figaro, Tageblatt – şi câţiva din numeroşii autori contemporani: Simon, Sennep, Nicolas Vial, Plantu, Bryan Reading, Adamas Zilinskas, Wieslaw Smetek. Şi mulţi, mulţi alţii...
(Imaginile foto sunt preluate din expoziţie)

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 456 octombrie 2009

SEPTEMBRIE 2009

Pictura ca autocunoaştere

Fotografii de mari şi mici dimensiuni despre Flash-uri ale identităţii, la Galeria Calina, având ca autoare pe Simona Dobrescu (Bucureşti). Susţinându-se pe nuditatea parţială şi forma plană a corpului feminin, văzut doar din spate, mâinile aceluiaşi corp aplică sau descuamează diverse autocolante cu imagini-şablon – trandafiri, timbre, monede, lame vechi etc - valori intrate în uzul unei raţiuni apropiate desuetitudinii, dar re-valorificate persuasiv de implicarea parametrică al zonei kitsch. Frumoase de urmărit sunt mişcările dermei atunci când autocolantele se dezlipesc de trup, trup regăsit ulterior prin goliciune proprie precum puritatea sau muţenia durerii intime, ori prin asumarea amărăciunii. Cu rol de performance art, vernisajul a beneficiat de „adrenalina” unei partide de zaruri live purtat între artistă şi curatoarea ei, criticul de artă Olivia Niţiş, în locul cuvântului de deschidere. Evidenţă în urma căreia oricare dintre câştigătoarea hazardurilor cubice şi comform unui obicei încetăţenit de şablonul social, s-a încasat de către înfrântă un surplus de identitate autocolantă, ambele jucătoare fiind îmbrăcate de data asta. Indiferent de persoana câştigătoare, femeia este considerată prototipul perdant al unor jocuri bărbăteşti, desuete...

O expoziţie pretenţioasă prin înţelegerea ei, Shemot (din ebraică = Nume), la Galeria Helios, autoare fiind sculptoriţa Linda Saskia Menczel. Având ca sursă de inspiraţie trei pasaje din Exod şi studiul Kabalei (interpretare – ulterior doctrină – ezoterică şi simbolică al Vechiului Testament), o serie de litere anagramate într-o logică cunoscută numai iniţiaţilor, au drept rezultat apariţia unor cuvinte-cheie în numele unor reguli prohibite de a nu fi pronunţate explicit, ci doar vizualizate în forma lor pur grafică. Ele fac trimiteri la diferite circumstanţe sau stări umane, iar prin asocierea la un bogat bagaj informaţional dobândit anterior şi subiectiv, se pot crea nepătrunse sisteme de înţelegere, oarecum obscure, asupra vieţii reale. Pe scurt, o uşă deschide alte uşi, cu impresia atotcunoaşterii totale dar şi al nimicului universal, în răsplata riscantă de a pierde memoria ori prezentul în favoarea a ceea ce va urma să fie. Strict artistic, expunerea celor 100 de sculpturi în bronz de mici dimensiuni, în basorelief şi/sau ronde-bosse, atestă seriozitatea şi profunzimea abordării studiului îndelungat, pe fondul unui invidiat autocontrol conceptual al reprezentărilor generate de formele de bază ale geometriei – triunghiul, pătratul şi cercul.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 septembrie 2009

AUGUST 2009

Expoziţii de iulie

La Galeria Jecza – Triade s-a vernisat expoziţia About bodies – Despre corp, cu patru artişti tineri: Mihai Ciplea – ajutat de imensitatea întunericului din fundal, cu doar un cap şi două mâini pictate în alb, îşi face apariţia o fantasmă onirică, parţial temătoare, mereu întrebătoare. Cosmin Moldovan – se joacă cu lemnul, propunând corcituri dintre corpurile unor patrupede şi feţe umane, asemănătoare totemurilor, nişte pocitanii expresioniste. Cristina Pecherle – este mai dulce, portretele ei sunt desenate simplu, naiv, pe suprafeţe asemănătoare macrameurilor ce aduc o notă ingenuă kitsch-ului. Şi, în fine, Bogdan Raţă – cu o metamorfoză anatomică surprinzătoare, suprarealistă, un dialog carnal între o talpă de picior şi degetele de la o mână, ataşate în continuarea tălpii. Sunt descrieri valabile tuturor lucrărilor prezentate, schimbându-se doar forma, desenul şi/sau componentele corporale. Expoziţia pare a fi eclectică, prin diversitatea stilurilor personale sau al asocierilor la diverse direcţii artistice. În cadrul aceluiaşi eveniment, s-a lansat jurnalul de artă al galeriei, "1 mp de artă contemporană”, iar Premiul de Excelenţă Culturală Austrian Airlines i-a fost acordat lui Cosmin Lungu.

Ecorşeu, şi daca îmi este permisă adăugirea, printre îngeri, o expoziţie al pictorului Sorin Scurtulescu, la Galeria Calina. Sunt personaje vag feminine, apropiate unisex-ului, atent căutate ca ipostaze cariatidice dintr-un alt timp. Aflat între culori intense, adeseori amestecate cu mult alb, autorul trăieşte printre nori, hieratic. Printre noi se coboară doar inefabilul, greu de atins cu degetul, eventual cu penelul sau lăţimea şpaclului dintr-o singură mişcare, lipsit de contur anatomic. Prezenţa unui expresionism nedefinit clar, ascunde de fapt lirismul unei obsesii angelice, precum o icoana profană ce-şi caută locul printre sfinţi. Expoziţia surprinde, mai mult decât se percepe la prima vedere, senzaţia levitării înaintea sau în urma unei călătorii iniţiatice.




Secţia Textile din cadrul Facultăţii de Artă a Universităţii de Vest din Timişoara şi-a prezentat examenul de licenţă – anul 2009 (profesor Rodica Banciu), la Galeria Helios. Încadrat proiectului artistic local "Timişoara - oraş deschis artelor", lucrările semnate de Henter Apor, Cătălina Mălăieţ, Eugenia Nicşa, Bogdana Podaşcă, Iuliana Prăjescu, Roxana Sapcii, Sárig Tünde, Roxana Sicoe şi Ioana Voicu sunt prelucrate prin tehnici tradiţionale, imprimeuri sau colaje textile, într-un bogat şi variat demers tematic, unele fiind prezentate şi în variante tridimensionale. Dealtfel 3D este caracteristica întregii expoziţii ce pare venită din ambientul oriental şi o poveste de narghilea, cu unui parcurs vizual plin de culoare, formă şi concept, unde rişti să te pierzi.




În organizarea Institutului German pentru Străinătate şi a Centrului Cultural German din Timişoara, pe simezele Muzeului de Artă au fost expuse o parte din lucrările unui important artist al secolului XX: Otto Dix (1891-1969), unul dintre reprezentanţi expresionismului patetic german, alături de prietenul său George Grosz, aflaţi amândoi pe direcţia "verism”-lui dat de curentul Noua Obiectivitate – 1925 (direcţie care, influenţată de Giorgio de Chirico şi pictura sa metafizică, va naşte mai departe realismul magic, o fascinaţie artistică preluată preponderent de literatura universală prin cărţile purtând semnătura Jorge Luis Borges, Gabriel García Márquez, Günter Grass sau John Fowles). Cele 86 de gravuri originale sunt împărţite în două tematici: Grafică critică, realizate între anii 1920-24, respectiv Războiul, tipărite în anul 1924. Prima temă surprinde decadenţa societăţii germane de după Primul Război Mondial, caracterizată prin violenţă, sexualitate şi putere social-politică, cu aspecte groteşti şi portrete caricaturale tipic personajelor perindate birturilor sau bordelurilor: Vizită la Madame Germaine din Méricourt. Cealaltă temă abordează iraţionalitatea suferinţei şi al morţii iminente, stări psihice intens acumulate în urma cotidianului petrecut printre tranşee, gropi, molozuri, răniţi sau cadavre: Baricadă. De aşteptat, în anul 1933 puterea naţional-socialistă îl adaugă pe lista "artă degenerată”, fiind arestat de Gestapo pentru o scurtă perioadă, în care o parte din lucrari îi sunt distruse. Otto Dix se refugiază în pictură, realizând peisaje, portrete şi alegorii religioase. Ulterior celui de-al Doilea Război Mondial, artistul este reconsiderat, iar tematica picturii sale reia vraja suferinţei din ultima conflagraţie mondială, parte a uneia dintre celei mai sumbre exprimări umane. Printre cele mai cunoscute lucrări din această periodă se enumără Job, Mask in Ruins sau Ecce Homo II.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 august 2009

IULIE 2009

Culorile solstiţiului

Structuri posibile, o mini-retrospectivă Lidia Ciolac şi un album monografic „Morfologii imaginare”, în cadrul programului Maeştrii Timişoarei, un program iniţiat şi organizat de Galeria Triade. Cu matematica ritmului bine construit, formele grafice executate prin contur simplu sau prin suprafeţe umplute de laviuri şi culori, pot fi încadrate într-un „suprarealism abstract” sau „suprarealism constructiv”. Cu certitudine, graficiana îşi camuflează discret, dar cu persuasiune şi intense doze lirice, bogăţia ei imagistică, întregită de personaje fantastice, unduioase arabescuri irepetabile sau transparenţe ale unor structuri vegetale sau labirintice, mereu altele. Lucrările Lidiei Ciolac sunt precum încăperile dintr-un imens castel al lumii onirice, cu nenumărate călătorii prin săli de lectură vizuală.

Galeria Calina continuă seria expoziţională al anului 2009, cu tematica Exprimă-te prin artă: dinamism şi diversitate culturală, concept dedicat tinerilor artişti români. Andrei Ciubotaru (Bucureşti) îşi prezintă Arca sa (din ebraicul arôn = casă): o prismă hexagonală cu personaje abstracte umane, decorative şi oarecum mecanice, înlănţuite asemănător zidurilor unei cetăţi, peste o tablă aşezată pe trei tuburi culcate. În chip de creneluri, figurile lor sunt lipsite de fizionomii individualizate, aşa cum corpurile lor monumentale ascund, în interior, un ancestral mister greu de desluşit. La fel de decorative şi impersonale, câteva Portrete cu mască de gaze stilizate geometric, tridimensionale şi colorate, străjuiesc simezele galeriei, amintind de blazoanele unor familii de luptători, anonimi contemporani într-un spaţiu prea liber, parcă neterminat.

O expoziţie „dedicată celei mai dramatice şi obscure perioade”, cu Cei ce se pedepsesc singuri: Ştefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu, Arta şi România în anii ’80-’90, la Muzeul de Arte Timişoara – curator Erwin Kessler. Atipici artei acelui timp, cei trei artişti cu aripi neştiind exact unde pot zbura, expun desene, picturi, fotografii, însemnări etc, cu opţiunea încadrării în nimicul monoton, aşezaţi precum insectarul dintr-un sertar ce nu se mai deschide. Într-o abundenţă introspectivă de hazard cotidian, cu idei reale apoi etern perdante şi un pas înaintea alienării, ansamblul conţine mesaje frustrante dintr-un (auto)exil al muţeniei totale şi durerea negăsirii unui loc anume. Cu numeroase (auto)portrete – strigătele surde ale lui Bertalan, simplitatea morbidă şi caricaturală a lui Mitroi, grimasele lui Grigorescu – lucrările sunt legate de caracteristicile constructivismului, post-dadaismului, neo-ortodoxismului etc. Privindu-le, un ac stă înfipt în spate şi simt că am şi dau... din aripi. Zadarnic... Expoziţia-insectar este însoţită de o carte documentară.

În continuare la Muzeul de Artă, Mihail Moldoveanu (stabilit la Paris) şi expoziţia sa de fotografie A propos de Robert Wilson, cu instantanee din spectacolele de teatru experimental ale regizorului american amintit adineaori. Posedând o gamă variată de abordări artistice (arhitectură, coregrafie, pictură, sculptură, design etc) sau colaborator al multor artişti cunoscuţi (Allen Ginsberg, Tom Waits, Lou Reed, Giorgio Armani ş.a.), Robert Wilson este considerat unul din vrăjitorii jocului de lumini la numeroasele „mise en scene” desfăşurate pe marile estrade internaţionale, începând din anul 1969: The King of Spain, Lohengrin, Peer Gynt, Hamlet, Faust, POEtry etc, unde actorii devin părţi componente ale unei scenografii pe cât se poate de simple şi austere, pe atât de inconfundabile în avangarda gen(ia)ului. Conceptual, sunt asociate influenţe din suprarealism, dadaism sau arta minimală, în fascinaţia unor efecte vizuale şi imagini realizate doar prin compoziţie, lumină şi culoare. Cu aceeaşi ocazie, dar separat, Mihail Moldoveanu a prezentat şi o serie de fotografii despre Timişoara, materializate într-o elegantă carte de autor.

Un eveniment cu totul special a fost găzduit la Galeria Helios. Este vorba de manifestarea expoziţională Absurdul în artele vizuale, organizată de Filiala Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru a marca o sută de ani de la naşterea marelui dramaturg româno-francez Eugene Ionesco. Printre expozanţi s-au numărat Romul Nuţiu, Suzana Fântânariu, Elena Minodora Tulcan, Dumitru Şerban, Constantin Răducan, Ştefan Luigi Varga, Viorel Cosor, Sorin Nicodim, Maria Bana Jichiţa, Gabriel Kelemen, Oana Bolog-Bleich, Traian Abruda şi Felicia Selejan.





(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 iulie 2009)